După un prânz reușit la care s-au adunat mai bine de vreo 10 dintre membrii familiei, fiecare și-a văzut de treburile sale cotidiene, luând povara spălatului de vase de pe umerii Tatianei, bunica Oliviei. Aceasta s-a alăturat interviului nostru. Pentru Tatiana, statul jos mai mult de 30 de minute pe zi se dovedește a fi un exercițiu mult mai complex decât interviul în sine. Tatiana și-a pierdut soțul în tinerețe și a încercat mereu să treacă peste greutățile vieții pe cont propriu. Chiar și astăzi, la vârsta de 67 de ani, ea pregătește preparate din brânzeturi pe care le vinde la piața din sat. În fiecare dimineață la 6 se trezește pentru a pregăti preparatele. Dimineața se încheie pe la 11, după câteva drumuri dus-întors între bucătăria ei și piața satului.

Tatiana locuiește în Pelivan, un sat nu chiar atât de mic. Locuiește la etajul superior al unei clădiri cu două etaje, în capătul satului. “E ușor să reții. E chiar ultima casă“, ne zicea Diana, mama Oliviei, înainte să ajungem. Pentru a ajunge de la Chișinău la Pelivan, eu și mama am luat Maschrutka, un fel de taxi public. Pelivan nu era chiar o oprire în itinerariul autobuzului, însă șoferul a fost de acord să ne ducă până la intrarea satului. Nu a fost chiar atât de complicat. Satul are 3 stații de autobuz, un oficiu poștal, 3 aprozare și o mulțime de fântâni care nu mai sunt de multă vreme în folosință. Tatiana avea să ne spună mai târziu despre cum prețul apei a explodat, dar, în ciuda acestui fapt, încă există tăieri frecvente de apă.

La 21 de ani, Tatiana trăia în sudul Moldovei, măritată, lucrând la o fabrică de conserve, unde făcea parte și din cor. ,,Eram inginer și mă ocupam de controlul calității produselor. Lucram de la 8 la 17, iar la prânz mâncam la cantina fabricii.”  Vacanțele le petrecea pe litoralul Mării Negre, în Odessa, marele oraș ucrainean cunoscut pentru șarmul său absolut.

Olivia îi povestește bunicii sale despre viața sa la 21 de ani, în limba română. Îi spune despre democrație, despre alegeri la care atât femeile cât și bărbații iau parte. Olivia s-a născut la Strasbourg, și mereu a trăit acolo. În acest an, pe perioada vacanței de vară, își petrece câteva săptămâni în Moldova, alături de bunica ei. ,,A trecut ceva timp de când nu am mai stat așa de mult prin Moldova.” La vârsta de 21 de ani, ea studiază psihologia în cel de-al treilea an, la universitate: ,,Multă vreme mi-am dorit să devin profesor, dar în final, mi-am dat seama că îmi doresc să am mai multe posibilități în carieră”. În afara orelor de studiu, Olivia lucrează. Lucrează sâmbetele și într-una dintre zilele săptămânii. E asistent de vânzări la Lidl. Și-a luat o pauză pe durata verii, dar probabil că va începe din nou la toamnă. ,,Aș vrea să mă mut cât de curând din casa părinților mei, așa că muncesc pentru a economisi niște bani”.

Olivia îmi vorbește în franceză despre orele de morală pe care le avea în școală. “Durau o oră pe săptămână. Aveam de citit câte un articol din politică sau din știință și, pe baza lui, să facem câte o prezentare. Nu erau chiar lecții de politică, dar mai mult un mod de a ne încuraja să citim și să judecăm, ținând cont că tinerii citesc tot mai puțin de publicații. De exemplu, ni se zicea să căutăm articole pe BBC sau The New York Times.” Oliviei nu i-au plăcut așa de mult lecțiile de morală bazate pe subiecte banale, precum eterna dezbatere: ,,ar trebui sau nu să fim vegetarieni.” S-a întors spre bunica ei pentru a-i traduce ce tocmai mi-a povestit. ,,Dar și noi aveam lecții de politică la fabrica de conserve. Nu îmi plăceau de nicio culoare. Se țineau în zilele de luni, după muncă. Trebuia să facem cu rândul pentru a pregăti lecția. Era evident că nu aveam voie să zicem ce voiam. Puteam citi publicații specifice precum Tinerii Comuniști, Pradva ( ce înseamnă adevăr în rusă) sau Moldova Socialistă. Mereu asista câte un supraveghetor foarte apropiat de partidul comunist.” O mare parte din viața muncitorilor se învârtea în jurul fabricii. Se organizau ore de sport și un cor în care cânta și Tatiana. ,,În cor cântam cântece patriotice rusești pentru paradă. La Casa de Cultură, locul nostru de întâlnire, nu aveam voie să cântăm muzică românească, deși acasă vorbeam românește și puteam asculta muzică românească. Nu era o problemă.” Tatiana a avut parte și de pregătire militară. Pentru femei, pregătirea militară se concentra mai mult pe oferirea primului ajutor.

,,În ziua de dinaintea interviului, am căutat albumele de fotografii.” Erau multe poze cu Olivia, de când era mică, și doar câteva cu cele 2 surori mai mici, existând o diferență de vârstă considerabilă între ele. ,,La început, când ne-am mutat în Franța, îi trimiteam mamei o mulțime de fotografii, pentru a-i cunoaște pe toți. Cu timpul, am început să distribuim fotografiile mai mult pe mobil, și am ajuns să trimit tot mai puține fotografii în format fizic cu cele 2 fetițe.”, explică Diana, mama Oliviei. Câteva dintre fotografii sunt cu părinții mei, fratele, sora și cu mine. E amuzant să mă aflu într-un sat din Moldova și să găsesc poze din copilărie.

,,1 mai, Ziua Muncii, și 9 mai, de ziua celebrării sfârșitului celui de-al II-lea Război Mondial, erau sărbători publice. Trebuia să mergem la paradă, altfel nu primeam bonusuri la salariu”, a declarat Tatiana. 9 mai nu mai este o sărbătoare publică în Moldova zilei de astăzi. ,,La finalul lunii aprilie, Paștele și ziua de naștere a lui Lenin obișnuiau să coincidă. Erau zile libere în Moldova în acele vremuri. Erau oferite pentru ca poporul să se pregătească de aniversarea dictatorului, nicidecum pentru celebrarea religioasă”, continuă Tatiana.

Trecerea graniței spre România în anul 1990 a avut un impact uriaș pentru Tatiana. Mai precis, pe 6 mai 1990. Evenimentul a avut o semnificație deosebită deoarece a fost pentru prima dată (și, singura dată) când moldovenii au putut trece granița fără documente de la începutul celui de-al II-lea Război Mondial încoace. Acest moment de libertate a însemnat mult pentru ea, dar a durat doar câteva zile. 

În 1995, Tatiana a fost vizitată de o figură importantă a acelor vremuri. Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei post-comuniste a venit în vizită la Pelivan. Vizita a fost organizată la o familie din sat, familia Tatianei. El a mers la casa mamei Tatianei. Sătenii de peste tot s-au suit în copaci pentru a urmări evenimentul de la înălțime. Agenții de Securitate au verificat tot perimetrul, de la curățenia din casă, la veselă și au gustat până și mâncarea înainte de a-i fi oferită președintelui. ,,A fost impresionant!” Tatiana a mărturisit că și-ar dori foarte mult ca în viitor Moldova să se alăture Uniunii Europene.

Olivia nu are un interes deosebit pentru politică. ,,Dintre noi, tatăl meu este cel mai interesat de lumea politică.” Când a împlinit 18 ani, a mers la vot. Primele alegeri la care a participat au fost prezidențialele. ,,În prima prima tură de vot, am încercat să aflu mai multe informații despre marile partide, pentru că existau foarte multe, dar îți cam puteai da seama cine o să aibă șanse și cine nu. În a doua tură, a fost mai simplu. Votezi pentru cel mai mic rău posibil.” Desigur că, deși fără un apetit pentru politică, nu a ratat niciodată știrile legate de marile evenimente care scandalizau țara: grevele împotriva reformelor de pensii, ,,care afectează în mod direct generația mea, dar și oamenii din industria construcțiilor, precum tatăl meu, de exemplu.” Sau evenimente precum protestele sau revoltele după moartea tânărului Nahel. ,,Pentru mine aceste evenimente sunt trecătoare, dispar repede de la știri. Pe când studiam educație morală, am învățat să nu luăm partea cuiva, ci să avem o perspectivă de ansamblu. Am încercat să mă pun în pantofii polițistului, să înțeleg de ce a tras, dar nu am reușit să găsesc un răspuns.” Începutul războiului a marcat-o, de asemenea, destul de tare: ,,E dezamăgitor pentru generația mea, au trecut 40 de ani, iar lucrurile ce se întâmplă astăzi în Rusia, continuă să se repete.” Olivia își aduce aminte de vizitarea unui memorial de la Chișinău cu câteva zile în urmă. Vagonul unui tren este amplasat în fața uneia dintre clădirile guvernului, unul dintre acelea folosite pentru deportare, ca să amintească de cele întâmplate. Olivia spune: ,,Străbunica mea, bunica tatălui meu a fost deportată de două ori. Prima dată a fost la vârsta de 12 ani, aceeași vârsta pe care o are acum sora mea mai mică! Ea și-a pierdut părinți la acea vârsta fragedă, în Gulag. La școala mea, erau mulți Zeitzeugen (martori ai istoriei), care veneau să vorbească despre crimele istoriei, mai ales Holocaustul. Ni se spunea că relatarea poveștii e foarte importantă pentru a nu mai repeta aceleași greșeli, dar se întâmplă, din nou și din nou.”

Tatiana dispare pentru un moment pentru a pregăti ceva în bucătărie. Când se întoarce, reușim să finalizăm interviul. Când vorbește despre putere, Tatiana se gândește direct la Putin. Olivia se gândește la termeni mai generali în ceea ce privește puterea politică, se gândește în special la dictatură. ,,Poți pur și simplu să asociezi noțiunea cu verbul: a dicta, să fi capabil să dictezi. Puterea politică este asociată în mod foarte negativ, dar practic, când puterea este dată, ar trebui să fie dată, în general, pentru a face bine, și să nu se refere la o anume persoană, ca într-un cult.”

Tatiana se uită la noi: ,,Gata?” ,,Da, gata”, îi răspund pe românește, mulțumindu-i. Tatiana nu pierde niciun minut pentru a-și îmbrățisa nepoata, și apoi pentru a se repezi spre bucătărie ca să ne pregătească o cafea. Olivia mi-a spus mai târziu că s-a bucurat enorm de această discuție cu bunica ei. Unele dintre aceste istorisiri erau noi chiar și pentru ea.